Biosoft


Institutul de tehnologii bioinformationale

Karmadiagnoza

Diagnosticarea karmei
Sistemul de autoreglare a câmpurilor şi istoria
dezvoltării acesteia
„Înainte de lectura acestei cărţi ar fi bine să lăsaţi deoparte orice supărare pe
Dumnezeu, pe părinţi, pe lumea înconjurătoare, pe dumneavoastră înşivă şi pe destin”.
Serghei Nikolaevici Lazarev
Prefaţă
Dotat cu nişte calităţi ieşite din comun, S.N.Lazarev a început încă din tinereţe să
practice, cu rezultate foarte bune, masajul bioenergetic. Parapsihologia şi medicina
neconvenţională deveniseră o adevărată modă în Rusia anilor ´70, căreia nu i s-a sustras
nici autorul cărţii de faţă. Au apărut într-un timp relativ scurt, foarte mulţi
bioenergoterapeuţi care la prima vedere, făceau adevărate minuni. S.N.Lazarev s-a detaşat
însă de toţi aceşti vindecători printr-un sistem original de abordare a metodelor medicinii
neconvenţionale şi prin crearea unei teorii proprii privind utilizarea bioenergiei în terapie.
Este vorba de fapt, nu doar de o simplă teorie ci de o descoperire senzaţională, cunoscută
deja pe tot mapamondul şi care ar putea revoluţiona întreaga concepţie contemporană
asupra diagnosticării şi tratării bolilor.
Aplicând „masajul” bioenergetic în tratarea pacienţilor săi, S.N.Lazarev a observat că
boala de fapt nu se vindecă, ci migrează de la un organ la altul, lucru dovedit şi în cazul
metodelor convenţionale de tratament la care recurge medicina contemporană „oficială”.
De pildă, un pacient vindecat de ulcer gastric revine după aproximativ două luni cu o
serioasă afecţiune renală, iar la şase săptămâni după vindecarea acesteia, pacientul se
îmbolnăveşte de plămâni… Asemenea cazuri, întâlnite cu sutele în practica sa, îl duc pe
S.N.Lazarev la concluzia că, acţionându-se asupra bolii, se acţionează doar asupra
efectului, cauza rămânând, în continuare, neschimbată. Lazarev meditează îndelung la
acest fenomen, studiază cu seriozitate textele medicale şi filozofice ale Orientului antic,
pentru a ajunge în cele din urmă la conceptul de karmă. Karma, noţiune preluată din
filosofia orientală şi identificată de multe ori cu destinul, reprezintă în viziunea lui
S.N.Lazarev, „un mecanism de răsplătire a faptelor pământeşti”. Cunoscând acest
mecanism, (iar scopul cărţii acesta este), omul îşi poate ameliora starea de sănătate, dar şi
destinul.
Diagnosticarea karmei. Sistemul autoreglării câmpurilor reprezintă debutul editorial
al lui S.N.Lazarev, produs în trombă (concomitent la două edituri din spaţiul ex-sovietic)
în 1994, fiind prima serie de şase cărţi cu titlul generic Diagnosticarea karmei.
Citind această carte, vom descoperi plini de surprindere, că omul nu se identifică doar
cu organismul fizic, ci reprezintă o structură cu mult mai complexă, în care fizicul este
doar o singură componentă (şi poate că nici cea mai importantă). Interdependenţa dintre
fizic, psihic, spirit şi destin este susţinută de argumente convingătoare şi mai ales, de fapte
reale din practica terapeutică a autorului. S.N.Lazarev ne dă un răspuns convingător la o
serie de întrebări care frământă de mai multă vreme conştiinţele noastre şi anume: Ne
putem oare vindeca fără să înghiţim medicamente şi fără să ne operăm? Poate fi
prelungită viaţa omului? Cât? Şi mai ales cum? Sunt răspunzătoare numei genele de
transmitere a informaţiei ereditare? Ce trebuie să facem pentru a aduce pe lume copii
sănătoşi, feriţi de boli şi nenorociri? Care este regimul alimentar şi comportamentul
gravidei în timpul sarcinii? Care sunt cauzele sterilităţii şi cum pot fi eliminate acestea?
Cum pot deveni copiii noştri mai cuminţi şi mai silitori la învăţătură? Ne paşte într-adevăr
„sfârşitul lumii”? Există vrăji şi blesteme? Cum ne putem apăra împotriva lor? Cum ne
putem schimba soarta în bine? Ştim să ne hrănim? Şi încă multe, multe altele.
Cărţile sale (pentru care S.C.Rovimed Trading deţine toate drepturile de publicare în
versiunea românească, prin Editura Dharana) sunt nişte pledoarii convingătoare pentru
întoarcerea la valorile primordiale ale eticii şi moralităţii, întrucât ignorarea acestora
constituie, în opinia autorului, cauza principală a bolilor şi nenorocirilor care ne bântuie,
în special în ultimul deceniu şi jumătate. Sunt un fel de fir al Ariadnei pentru ieşirea din
imensul labirint pe care-l reprezintă viaţa noastră actuală prin care rătăcim fără noimă.
Ilie Danilov
Din partea autorului
Stimaţi cititori, înainte de a trece la lectura acestei cărţi, verificaţi-vă strarea
emoţională. Vă recomand cu insistenţă să nu vă apucaţi de ea dacă purtaţi cuiva pică, dacă
sunteţi iritaţi sau dacă nutriţi sentimente negative faţă de ceva sau cineva.
Aveţi în faţă nu doar o simplă carte axată pe o temă de larg interes în
contemporaneitate, ci de fapt, expunerea unei concepţii originale privind însuşirea legilor
lumii spirituale care guvernează lumea materială, analiza posibilităţilor de acces în
universul bioenergeticii.
Scopul principal al cărţii este de a lărgi orizonturile cognitive asupra lumii
înconjurătoare, de a descoperi şi studia mecanismele care o guvernează şi de a expune
regulile de acces în bioenergetică, întrucât autoperfecţionarea omului trebuie să înceapă
prin conştientizarea lumii înconjurătoare, prin înţelegerea legilor acesteia, prin
considerarea individului ca parte integrantă a structurii universului.
Lumea contemporană s-a îndepărtat mult de izvoarele primare ale spiritului. Ea
seamănă cu un vas în derivă, fără căpitan, cu maşinile defecte, cala plină de breşe şi
echipajul învrăjbit. Unii dintre marinari îşi dau seama de situaţia tragică în care se află şi
au început să lanseze apeluri pentru reconciliere şi pentru repararea navei. Marele necaz
însă, şi despre acest lucru nu ştie nimeni, constă în faptul că vasul se îndreaptă spre
recifuri şi că nici măcar punerea în funcţiune a maşinilor nu poate salva corabia şi
echipajul, dacă nu va fi modificat cursul navei.
Omenirea se află în faţa unei primejdii cu mult mai serioase decât cea nucleară. Este
primejdia dezintegrării spirituale. Cele mai cumplite pierderi sunt acelea pe care noi nu le
sesizăm, nu le simţim, deoarece moartea survine mai întâi la nivelul biocâmpului şi numai
după aceea la nivelul corpului. Acum, acest proces se află foarte aproape de punctul critic,
pentru că, ceea ce astăzi se află la nivelul spiritului nostru, mâine se va regăsi în trupurile
copiilor şi descendenţilor noştri. Prin urmare, cu cât este mai deteriorat spiritul nostru
astăzi, cu atât va fi mai deteriorată sănătatea – spirituală şi fizică – a urmaşilor noştri.
Cunoştinţele pe care le-am dobândit prin studierea structurii biocâmpurilor umane
sunt deosebit de serioase. Potenţialul spiritului acumulat de către sfinţi, prezicători,
întemeietori ai religiilor mondiale, este aproape în totalitate epuizat, iar gândirea noastră
strategică precară, reprezintă în prezent un pericol serios. Uriaşul potenţial al
bioenergeticii este orientat nu spre înţelegerea lumii înconjurătoare sau spre pronosticarea
şi prevenirea unor potenţiale probleme, ci spre rezolvarea unor sarcini tactice primitive,
de moment. Omenirea a ajuns la acel hotar, dincolo de care ne aşteaptă sau renaşterea
spirituală, sau pieirea. Salvarea stă în căutările individuale ale spiritului de către fiecare
om în parte, în conştientizarea fiecăruia dintre noi a răspunderii ce o poartă pentru soarta
oamenilor şi viaţa Universului.
Imaginaţi-vă următoarea situaţie: un om care doreşte să devină conducător auto este
aşezat la volan, legat la ochi, i se arată pe ce pedală să apese pentru a accelera şi cu
aceasta se încheie instruirea ca şofer. Cam acelaşi este şi nivelul cunoştinţelor actuale în
domeniul bioenergeticii, cunoştinţe care pot fi dobândite într-un timp relativ scurt şi la
preţuri destul de piperate în mulţimea şcolilor de parapsihologie. Aceste şcoli diferă una
de cealaltă numai prin „marca maşinii” şi prin „capacitatea cilindrică”. De început, însă,
trebuie să se înceapă cu studierea „regulilor de circulaţie” şi a „părţilor componente ale
automobilului”.
Şi încă un amănunt! Pentru tratarea exhaustivă a temei, m-am văzut obligat să fac
publice o parte din informaţiile referitoare la mecanismul pătrunderii în structura
câmpurilor. Nu sfătuiesc pe nimeni, din cei ce vor citi cartea, să încerce să facă la fel ca
mine. Acest lucru este periculos nu numai pentru omul care ar încerca, din frivolitate, sămi
repete experienţa, ci şi pentru rudele acestuia. De aceste probleme se poate ocupa
numai un cerc foarte restrâns de oameni, care au anumite înclinaţii şi care au efectuat o
foarte serioasă pregătire în domeniu.
În fine, mulţi cititori vor găsi în carte fapte neaşteptate şi absolut inedite, care-i vor
trimite cu gândul la scene din literatura ştiinţifico-fantastică.
Eu însă, sunt cercetător şi, oricât vi s-ar părea de incredibile faptele expuse sau
concluziile la care am ajuns, vă asigur că ele constituie o realitate, probată şi confirmată,
nu o dată, de rezultatele activităţii mele.
S.N. Lazarev
Capitolul I
Concepţia sistemului de autoreglare a câmpurilor şi istoria
dezvoltării acesteia
„Când un călugăr, care în decursul a zece ani încheiaţi s-a rugat la Dumnezeu să-i dea
darul vindecării, primindu-l, s-a dus să-i comunice stareţului vestea, acesta i-a poruncit
să se întoarcă în chilie şi să se roage la Dumnezeu să-i ia acest dar şi să i-l dea pe acela de
a-şi vedea propriile păcate”.
Rezultatele cercetărilor mele în domeniul bioenergeticii au fost determinate de o
activitate de peste douăzeci de ani, de o înţelegere filosofică a lumii, cât şi de confirmarea
fără echivoc în activitatea practică a principalelor premise teoretice şi filosofice.
Despre ce este vorba în această carte? În prezent în faţa omenirii stau probleme
foarte serioase şi de rezolvarea sau nerezolvarea acestora depinde viitorul nostru al
tuturor, îndeobşte se consideră că principalele probleme se datoresc dezechilibrului
ecologic, pericolului nuclear şi altor zeci de factori externi. În realitate însă cauza
principală a răului stă chiar în om şi pentru ca să putem schimba lumea, mai întâi ar trebui
să ne schimbăm noi înşine. Să te schimbi pe tine însuţi este mult mai dificil decât să
schimbi lumea înconjurătoare. Noi nu dispunem în prezent de pârghiile, mijloacele şi
sistemele necesare pentru modificarea radicală a modului nostru de gândire, a
concepţiilor noastre, a spiritualităţii noastre. Căile propuse de filosofii contemporani sunt,
în cel mai fericit caz, o încercare de reconsiderare a bagajului cunoştinţelor noastre, în
timp ce eforturile ar trebui canalizate spre înţelegerea lumii, spre căutarea căilor de
autoperfecţionare. Ca să poţi schimba lumea, ca să poţi exercita o influenţă asupra ei,
trebuie mai întâi s-o înţelegi întrucât înţelegerea lumii reprezintă începutul schimbării ei.
Adeseori avem o reprezentare deformată despre lume încercând să o subordonăm
orbeşte, când de fapt noi o distrugem, distrugându-ne, totodată, şi pe noi. Ar trebui să ne
conştientizăm gradul dependenţei noastre faţă de lume şi, legat de aceasta, să cunoaştem
legile după care fiinţează şi se dezvoltă lumea.
Cercetările pe care le efectuez sunt orientate în primul rând în direcţia înţelegerii a
ceea ce reprezintă omul, nivelul său conştient şi cel subconştient şi Universul.
Este timpul să renunţăm la reprezentarea materialistă primitivă conform căreia
omul începe şi se sfârşeşte cu existenţa sa fizică. Omul este un sistem informativenergetic
foarte complex din care doar câteva procente îl constituie corpul fizic, 95-98%
reprezentând-o straturile informativ-energetice ale subconştientului, atât de
necunoscute nouă ca şi Universul însuşi.
Ocupându-mă de problemele sănătăţii umane şi de prevenirea bolilor, caut în
primul rând cauzele apariţiei acestora şi de fiecare dată mă conving de necesitatea
perfecţionării spirituale şi intelectuale a omului. Din păcate în prezent nu dispunem de
un sistem unitar de cunoştinţe care să ne permită să descifrăm virtuţile bioenergetice
fără să pricinuim rău oamenilor. Posibilităţile bioenergeticii sunt atât de mari, încât
pătrunderea în acest domeniu trebuie făcută cu multă prudenţă, în mod gradat şi trebuie
începută prin promovarea eticii umane. Etica şi înţelegerea lumii constituie cel mai bun
sistem de securitate, însă anume aceste cunoştinţe sunt încă mult prea firave. Fiecare
proces serios trebuie bine pregătit. Desconsiderarea acestei cerinţe, în locul
revirimentului spiritual şi al transformărilor benefice, poate duce la degenerare şi la
pieire. Din păcate astfel de tendinţe, astfel de procese există deja în stare embrionară.
Am să încerc să desluşesc cauzele stării fizice alarmante a oamenilor, să indic
posibilităţile şi modalităţile de modificare a acesteia prin intermediul corecţiei
structurilor fine ale câmpurilor, să definesc raportul corect faţă de bioenergie, faţă de
creşterea posibilităţilor umane. Înţelegerea lumii înconjurătoare şi o înaltă autodisciplină
trebuie să stea la temelia schimbării spiritului nostru şi a sufletului. Acum aceasta
reprezintă condiţia obligatorie a supravieţuirii. Informaţiile conţinute în această carte ne
ajută să ne dăm seama de complexitatea problemelor care stau astăzi în faţa fiecărui om,
mai ales că în ultimii câţiva ani s-au intensificat procesele energetice pe pământ şi acum
ceea ce se numeşte karma în bioenergetică, o adevărată Lege a talionului, acţionează de
zece ori mai repede ca înainte.
Noua mea concepţie asupra lumii s-a clădit de-a lungul întregii mele vieţi. Încă din
copilărie am simţit în mine nişte disponibilităţi uriaşe, însă le-am dirijat în mod intuitiv
nu în direcţia intensificării lor, ci asupra conştientizării lumii, pentru că am simţit
întotdeauna că înţelegerea e mai importantă decât acumularea şi dezvoltarea capacităţilor.
Am auzit de multe ori despre puterea blestemului, că acesta poate fi transmis în
familie din tată în fiu. În literatura beletristică pot fi găsite multe astfel de exemple.
Asupra mea a avut un impact foarte puternic întâmplarea descrisă de E. P. Blavatskaia în
cartea „Din peşterile şi hăţişurile Industanului”, pe care am citit-o prin anii şaptezeci.
Autoarea cărţii, în peregrinările ei prin India, a stat de vorbă cu descendentul unui
rege foarte puternic şi temut cândva, care i-a povestit nişte lucruri uluitoare: într-una
din călătoriile sale, regele, după cum o cereau obiceiurile pământului, a oferit nişte daruri
foarte bogate înţelepţilor care l-au întâmpinat, însă a uitat să aducă daruri pentru unul din
cei prezenţi, care, jignit de moarte, 1-a blestemat pe rege. Îngrozit, regele i s-a aruncat
la picioare şi 1-a implorat să-1 ierte. Şi atunci s-a întâmplat, după părerea mea, lucrul cel
mai interesant. Înţeleptul i-a răspuns că era deja prea târziu. Blestemul a început să
acţioneze şi nu mai putea fi oprit. Regele urma să-şi piardă tronul, însă înţeleptul i-a promis
să facă tot ce-i stătea în putinţă pentru a-i fi cruţată viaţa suveranului şi a descendenţilor
săi.
Ulterior aşa s-a şi întâmplat: regele şi-a pierdut tronul, iar urmaşii săi s-au risipit prin
întreaga Indie.
Drumul meu către bioenergie a trecut prin cunoaşterea metodelor magiei şi
vrăjitoriei şi a practicilor tămăduitorilor populari şi ale vracilor. Am călătorit mult prin
ţară, am întâlnit mulţi vrăjitori, vraci şi tămăduitori şi le-am studiat metodele.
De fiecare dată când analizam o informaţie nouă doream să cunosc cauza
primordială, să înţeleg care este izvorul nenorocirilor familiale, de ce există familii
care se sting şi boli ereditare…
Pentru mine era absolut clar că genele nu pot constitui sursa acestei informaţii. Ea
trebuie să se fi păstrat şi transmis urmaşilor numai prin intermediul câmpurilor. Când
această convingere a atins un anumit nivel, nu mi-a mai rămas decât un „fleac”: să găsesc
în biocâmpurile umane acele structuri care îndeplinesc acest rol, păstrează şi transmit
informaţia d i n generaţie în generaţie. Aceste structuri în existenţa cărora credeam cu
fermitate, le-am numit grupări informative stabile şi de pe la mijlocul anilor optzeci m-am
căznit să le identific în câmpul bioenergetic uman.
Am reuşit acest lucru abia la începutul anului 1990 absolut întâmplător. La institutul
de medicină Nr. 1, unul din bioenergeticieni m-a rugat să-1 ajut să lămurească un caz
complicat. Bolnavul avusese câmpul energetic frânt, care s-a refăcut după terapie, pentru
ca, după o anumită perioadă de timp, să apară din nou ruptura.
Ceea ce s-a întâmplat în continuare poate fi numit „iluminare”. Câmpul moale,
„de vată” al bolnavului, pe care l-am interpretat întotdeauna ca porţiune vidă, a devenit
dintr-o dată elastic, am simţit că reacţionează la intervenţia mea. Simţeam cu mâinile
nişte structuri puternice care traversau locul sincopei câmpului.
Dintr-o dată, mi s-a schimbat întreaga reprezentare ce-o avusesem până atunci:
ceea ce înainte luam drept ruptură, a devenit pentru mine o structură stabilă care
producea deformarea câmpului prin care se produceau pierderile de energie.
Mi-am dat seama că în acel câmp am găsit ceea ce numim „stare patologică”, ceva ce
determină starea fizică a omului. Acest fapt a marcat o schimbare calitativă a
cunoştinţelor mele, fiindcă îmi dădea posibilitatea de a diagnostica bolile până ca ele să se
materializeze la nivel fizic şi deci îmi permitea nu numai să tratez, ci să şi previn bolile.
Am decis că se poate forma un grup de operatori care să fie instruiţi în această
metodă şi care să se ocupe de profilaxia multor maladii, mai ales că pentru acest lucru
nu se cerea nici un fel de medicamente, ci doar o bună stăpânire a metodei „Fericiţi acei ce
cred”…
Am tratat în acest fel timp de un an şi am considerat că aceste structuri determină
numai starea corpului. Încetul cu încetul însă au început să se acumuleze fapte care nu
se circumscriau acestei reprezentări. În procesul terapiei, pacienţilor li se modifica în mod
sesizabil caracterul şi destinul. Analizând aceste modificări, am observat că boala,
caracterul şi destinul se găsesc într-un fel de interdependenţă şi că această conexiune
este extrem de variată. Deformările observate ale structurilor câmpurilor se produc în chip
diferit. Acestea pot fi diverse boli, devieri psihice, deformarea patologică a
caracterului, traumatisme, insuccese în viaţă. Când m-am aplecat mai cu atenţie asupra
acestor fapte, am ajuns la concluzia că sănătatea, caracterul şi chiar soarta omului sunt
determinate de structurile karmice. Toată informaţia legată de om şi de starea corpului său
este cuprinsă în câmpul bioenergetic, existând o legătură dialectică între câmpuri şi
structuri fizice care se influenţează reciproc. Destinul şi caracterul omului sunt de
asemenea codate în structurile câmpurilor bioenergetice şi, dacă se va acţiona asupra
acestora, cu timpul ele ar putea fi ameliorate. Cu cât mă adânceam mai mult în acest studiu,
cu atât apăreau fapte mai senzaţionale. Am să încerc să dezvălui diapazonul de posibilităţi
ale metodei pe exemplele terapiei diverselor boli, ale corecţiei unor situaţii complicate
din viaţa oamenilor, să demonstrez virtuţile metodei pe exemplul testării unor evenimente,
al unor obiecte din lumea nevie şi al altor cercetări.
La început am lucrat cu metodele tradiţionale ale influenţării bioenergetice.
În spital era internată o femeie cu o supuraţie a plămânilor, fiind într-o stare gravă.
Medicii curanţi au încetat să mai spere în însănătoşirea ei. La rugămintea fiicei bolnavei
am început s-o tratez de la distantă. După un anumit timp de la începerea acţiunii
mele, bolnava a renunţat la masca de oxigen. Medicii nu puteau pricepe ce se întâmplă.
Femeia se însănătoşea văzând cu ochii. I-a revenit culoarea în obraji. S-a ridicat din pat şi
a cerut să mănânce, deşi de câteva zile refuza hrana.
Un alt caz s-a întâmplat cu fratele meu. Fiind chirurg şi operând o femeie în vârstă,
cu organismul foarte slăbit, el s-a tăiat la mână. I s-a umflat mâna şi ganglionii limfatici, a
început infectarea sângelui. Starea lui era destul de gravă. Antibioticele nu scădeau
infecţia. Atunci am încercat să-1 tratez eu. După câteva minute de la începerea şedinţei a
simţit înţepături ca de ac în ganglioni după care a început să se retragă tumefacţia, iar peste
o oră temperatura a scăzut până la normal, semn că organismul începuse să se vindece.
Cum am început să vindec oamenii? Aproximativ zece ani mi i-am petrecut
cercetând şi studiind literatura consacrată tehnicilor orientale şi mi-am făcut o părere
despre acţiunea bioenergetică asupra omului. Odată am început să tratez. M-a îndemnat
către aceasta un episod care m-a frapat din biografia lu i Rasputin. Autoarea evocărilor
despre Rasputin a venit la acesta într-o stare deprimantă, fiindcă la Kiev era pe moarte
prietena ei. Aflând despre acest lucru, Rasputin i-a promis că o va salva. El s-a dus în
mijlocul încăperii şi, sub ochii vizitatoarei, a început să pălească până când s-a
făcut alb ca varul. A stat aşa vreo două minute după care şi-a recăpătat culoarea
normală şi i-a spus: „Totul e în regulă. Prietena ta va trăi”. După câteva zile femeia a
primit o telegramă prin care era anunţată că prietena ei a început să se însănătoşească;
medicii erau uimiţi, însă viaţa ei era în afara pericolului.
Când s-a îmbolnăvit fetiţa unor prieteni, mai întâi de pojar, apoi au început complicaţiile -
meningită şi congestie pulmonară – mi-am amintit de Rasputin şi am decis să-mi încerc
influenţa. Voiam foarte mult s- o ajut, era o dorinţă imensă de a-mi face datoria şi dacă
erau şanse măcar una la mie, eram hotărât s-o fructific. Luni, în jurul orei două, după
amiaza, m-am concentrat şi am transmis fetiţei dorinţa mea sinceră ca ea să se
însănătoşească. Am simţit în mod fizic că ceva s-a întâmplat cu mine, am reuşit s-o
influenţez. De atunci am căpătat convingerea că pot fi de folos în acest fel. Când miercuri
m-am întâlnit cu tatăl fetiţei, am aflat că era ceva mai bine.
- Când s-a produs ameliorarea? am întrebat eu.
- Acum două zile, pe la două după masă, a fost răspunsul.
În 1988 am fost solicitat de mama unei fetiţe a cărei vedere a început să scadă
vertiginos. Fetiţa a fost internată la Institutul de medicină Nr. 1 însă, în pofida tuturor
eforturilor medicilor, nu s-a putut stabili cauza bolii, iar vederea continua să se
înrăutăţească. Nu a fost evidenţiată vreo infecţie, iar tratamentul cu antibiotice nu dădea
nici un fel de rezultate. Vederea la ochiul stâng era şase, iar la cel drept de cincizeci la sută,
continuând să scadă. Am început să lucrez cu fetiţa de la distanţă. După prima şedinţă am
observat o ameliorare şi am propus să continui tratamentul cu încă două-trei şedinţe.
După două săptămâni fetiţa s-a vindecat şi a fost externată cu vederea restabilită în
totalitate. Cauzele bolii nu le-am depistat nici eu, însă am reuşit să-i restabilesc vederea.
A trecut timpul. Fetiţa avea vederea normală însă, peste câteva luni a început, dintro
dată, să acuze dureri la rinichi, ea a fost adusă la spital cu o criză acută de colici renale.
I s-au administrat antibiotice şi, din nou, nici un fel de ameliorare. După un timp a fost
externată cu analizele proaste şi cu dureri de rinichi. Eu am efectuat cu ea patru şedinţe
şi din nou am vindecat-o complet. Eram fericit: medicina era neputincioasă, nici un
medicament nu a putut s-o ajute, antibioticele n-au avut nici un efect, în timp ce eu – am
reuşit.
Pe atunci însă nu înţelegeam cât de strâns interacţionează organele, nu ştiam că
boala se poate muta dintr-un organ într-altul şi cu atât mai puţin ştiam că din această
înlănţuire fac parte şi caracterul, destinul, spiritualitatea şi alţi parametri ai omului.
Prin urmare, fata era sănătoasă. Au mai trecut doi ani. Când nivelul cunoştinţelor
mele a mai crescut, am constat că organismul uman este un sistem unitar în care
sănătatea, destinul, caracterul, psihicul sunt indisolubile. Întâlnind-o pe mama fetiţei am
aflat cu amărăciune că aceasta, deşi perfect sănătoasă, are un destin nefast. La testare,
valoarea parametrului destin era profund negativă. Aceasta poate duce, de regulă, la mari
neplăceri.
Atunci am înţeles că, gândindu-mă numai la sănătate, concentrându-mă numai asupra
corpului, eu am promovat un singur punct nodal al sistemului „om” şi le-am distrus pe
toate celelalte. Eu am vindecat omul, însă nu am îndepărtat cauza bolii sale şi ea s-a mutat
asupra parametrilor destinului. Am înţeles că trebuie să mă ocup de tratamentul
organismului ca sistem unitar. Aceasta mi-a permis să văd acele „simptome”, acele cauze
reale care vor influenţa în mod direct totul.
După cum au demonstrat-o testele, cauza tuturor neplăcerilor pacientei mele a
constituit-o o supărare puternică a mamei pe tatăl său în timpul sarcinii. Acest lucru a
determinat deformaţia structurilor câmpurilor bioenergetice responsabile de sănătatea şi
destinul fiicei.
În decursul câtorva ani m-am ocupat de terapia de la distanţă şi am lucrat cu mâinile.
Prima oară am înţeles imperfecţiunea acestei metode cu vreo cinci ani în urmă. Tratam
copiii într-o familie şi, atrăgându-mi atenţia starea precară de sănătate a bunicii
acestora, m-am oferit să o tratez. Bunica a refuzat. Mi-a spus că din cauza stenocardiei, ei
îi vine salvarea la uşă de câte cinci-şase ori pe săptămână, dar că ea s-a resemnat şi nu
mai crede că poate exista vreo ameliorare. Cercetându-i câmpul, am văzut că are inima
sănătoasă. Am făcut cu ea câteva şedinţe şi de fiecare dată starea de sănătate a femeii se
îmbunătăţea. La a treia şedinţă am simţit la mână o deformaţie a câmpului în regiunea
inimii. Am trecut de câteva ori cu mâna pe deasupra şi deformaţiile au dispărut, câmpul
s-a uniformizat. Dar, peste câteva, zile criza s-a repetat.
Atunci am presupus că trebuie să fie vorba de un mecanism care îmi era necunoscut.
Trebuia să-1 descifrez. Analizând starea pacientei am simţit că aceasta este determinată de
un eveniment din viaţa ei.
- Ce vi s-a întâmplat acum doi ani? am întrebat-o eu.
- Mi-a murit sora.
- Ce aţi simţit atunci?
- Era atât de sănătoasă, de puternică şi a murit iar eu, bolnavă, cum mă vedeţi, trăiesc.
Am înţeles care era cauza bolii: în subconştient a rămas un stres colosal care-i
provoca crizele de stenocardie. Pentru a-1 anihila, trebuia schimbată optica femeii,
atitudinea ei faţă de viaţă şi moarte. I-am explicat că moartea e o trecere într-o altă stare
şi că ea nu trebuie privită atât de tragic. Nu trebuie să regreţi trecutul fiindcă,
regretându-1, omul încearcă, în subconştient, să-1 schimbe, să dizloce ceea ce în nici un
caz nu trebuie mişcat din locul său. Acest lucru cere o uriaşă cheltuială necontrolată de
energie. Pentru a stopa scurgerile de energie care pot duce la urmări din cele mai grave,
organismul le blochează prin intermediul bolii la nivelul fizic. Am efectuat cu femeia
câteva şedinţe de antrenament autogen şi crizele cardiace n-au mai reapărut.
Un stres puternic, un dezacord în privinţa unui lucru sau regretarea trecutului
susţinute emoţional, se depozitează în subconştient şi provoacă maladii grave,
întrucât creează deformaţii ale structurilor câmpurilor bioenergetice. Printr-o corecţie
energetică poate interveni nivelarea acestor structuri, însă nu întotdeauna şi, ceea ce-i
mai important, cauza bolii nu dispare şi, în orice moment, ea poate acţiona într-un alt
loc. Cazul evocat a confirmat că, fără o metodă precisă de diagnosticare, fără
înţelegerea cauzei care a generat boala, tratamentul pe dibuite este lipsit de orice
perspectivă. Dacă eu nu pot să explic în ce mod vindec şi cu ce vindec, aceasta nu-i
altceva decât o orbecăială prin întuneric.
Perfecţionarea ulterioară a metodei a avut loc în cadrul Institutului de medicină Nr. 1,
unde m-am ocupat de tratament şi unde am fost preocupat de rezolvarea problemei
protecţiei terapeutului împotriva acţiunii câmpurilor negative. Am lucrat luni în şir, însă
progresele erau nesemnificative. Odată, tratând o femeie de deochi, am văzut structura
acestei maladii în câmpul bioritmic şi am înţeles că, îndepărtând structura, poate fi
îndepărtat deochiul. Atunci n-am bănuit că era vorba de o structură karmică,
considerând-o un rezultat al influenţei patologice din partea unei alte persoane asupra
biocâmpului. Pe toţi cei care au prezentat astfel de deformaţii i-am tratat prin îndepărtarea
mecanică a structurilor respective şi pacienţii s-au simţit mai bine. Apoi însă au apărut
pacienţi la care deformaţiile biocâmpurilor nu puteau fi rezultate ale deochiului.
Vine, de exemplu, la mine o femeie cu un copil mic. Văd că atât ea, cât şi copilul
prezintă deformaţii identice ale structurilor bioenergetice, determinate de un eveniment
concret în viaţa femeii, deformaţiile mamei apărând cu câţiva ani mai devreme. Ştiam deja
că deformaţiile de acest gen sunt legate de tulburări de ordin etic şi că ele apar atunci când
omul urăşte sau e foarte supărat pe cineva. Puteam să îndepărtez aceste deformaţii prin
mijloace magice de tipul vrăjitoriei cu privirea sau cu mâinile. Înţelegerea faptului că mă
aflam nu în faţa unui câmp fizic, ci a unui câmp informativ, a venit mai târziu şi de aceea
metoda de tratament a rămas cea tradiţională pentru bioenergetician: m-am concentrat, am
trecut cu palmele pe deasupra şi deformaţiile s-au corectat.
Exact atunci m-am decis să-mi verific capacitatea de efort maxim şi am început să
primesc zilnic câte treizeci-patruzeci de pacienţi. Voiam să ştiu cât pot rezista.
Senzaţiile erau neobişnuite. Peste o săptămână am început să obosesc. Veneam acasă mai
mult mort decât viu, culoarea feţei îmi devenise verzuie. Apoi am observat că ceva se
întâmplă cu bioenergia mea. Aveam senzaţia că îmi „fierb” creierii. Am procedat însă ca
un cercetător: am continuat experimentul. Eram curios să aflu cum se va descurca
organismul meu într-o atare situaţie. Şi organismul n-a găsit calea cea mai bună… Am
înţeles acest lucru nu dintr-o dată.
Aveam la tratament o femeie tânără. În două şedinţe i-am eliminat durerile şi i-am spus
să mai vină o dată, la un control de rutină. Când a venit data următoare, am observat la ea
nişte modificări ciudate: devenise palidă, i-au apărut nişte reacţii alergice şi devieri de
ordin psihic. Nu mai înţelegeam nimic, l-am cerut telefonul de acasă şi am încercat s-o
tratez de la distanţă. Prin telefon am rugat-o pe mama tinerei să noteze absolut tot ce se
întâmplă cu fiica sa. Era un caz ieşit din comun: pentru prima dată mi se întâmpla ca starea
pacientului să se înrăutăţească după intervenţia mea. Şi încă în mod considerabil. Prin
locurile peste care trecusem cu mâna, la o distanţă de 20-30 cm de corp, fetei i-au apărut
erupţii şi mâncărimi. Când am c i t it însemnarea mamei, mi-am dat seama cu groază de ceea
ce se întâmplă. Am înţeles că ceea ce fac este vampirism. Îi furam energia.
Suprasolicitându-mi organismul, mi-am provocat un vampirism subconştient şi am
început să le fur energia pacienţilor mei. Trebuia să întrerup tratamentele, deoarece
organismul meu acum, în orice situaţie critică, va alege această cale – furtul bioenergiei
de la o altă persoană. Întrucât lucrez la distanţă, pot fura bioenergie de la orice om. Era o
situaţie fără ieşire.
M-am decis să renunţ pentru totdeauna la bioenergetică, fiindcă activitatea mea
ulterioară n-ar fi avut nici un sens. Nu m-am îndepărtat de principiile clasice de lucru
ale bioenergeticienilor contemporani însă, creîndu-mi o stare de suprasolicitare, am
constatat că metoda acumulării energiei şi masajul fără contact nu sunt eficiente. Ele nu duc
la acea terapie către care am tins toată viaţa. Eu pot trata prin intensificarea voinţei, de la
distanţă, cunosc toate tipurile de masaj punctural, stăpânesc bine metodele de tratament
prin tehnicile respiratorii şi prin regimul alimentar. Însă am înţeles că toate aceste metode
pot constitui simple paleative care nu-1 pot vindeca pe om.
Am fost atunci sprijinit moral de doctoriţa împreună cu care lucram. Ea m-a rugat să
nu trag concluzii pripite, să mă odihnesc şi să reflectez. Exact în acea perioadă am primit
invitaţia de la medicul spitalului din satul Voznesenie de a veni la ei de Paşte. Era o
ocazie cât se poate de potrivită. M-am gândit că, odihnindu-mă şi analizând în detaliu
situaţia, voi fi în măsură să iau o hotărâre. Speram în subconştient să primesc un semn
oarecare dacă trebuie sau nu să-mi continui activitatea şi dacă voi găsi soluţia.
Am plecat la lacul Onega. Am vizitat bisericuţa din lemn din secolul al
şaisprezecelea. Ziua de Paşti a fost minunată, cu schimbări rapide în starea vremii: mai
întâi a nins, apoi a plouat, s-a înseninat şi, deodată, chiar deasupra capetelor noastre a
apărut curcubeul: m-am scăldat în lac şi m-am simţit ca un nou născut. Mi-a revenit
încrederea în faptul că trebuie să continui activitatea. Trebuia însă găsită o metodă care să
permită tratarea omului fără a-1 influenţa energetic. Şi eu am început s-o caut.
Am încercat să acţionez asupra structurilor karmice pe care le vedeam în însuşi omul
din faţa mea. Găsind cauzele care au determinat deformarea structurilor karmice, le-am
explicat pacientului. Am renunţat total la utilizarea mâinilor. A fost o perioadă chinuitoare
pentru că la început nu stăpâneam chiar foarte bine metoda şi rezultatele erau cu mult
mai slabe faţă de cele obţinute prin acţiunea mâinilor. Câteva luni bune le-am pierdut cu
perfecţionarea metodei după care, încetul cu încetul, au început să apară şi rezultatele la
care nu puteam ajunge acţionând cu mâinile. Atunci am înţeles că viitorul aparţine
acestei metode, că mai întâi şi întâi trebuie găsite cauzele tulburărilor karmice,
cercetate, trebuie studiată informaţia şi transmisă oamenilor pentru că de vindecat pot
vindeca sute, pe când de explicat cauzele bolii şi căile de a scăpa de ea o pot face pentru
milioane de pacienţi. Din acel moment eu am devenit cercetător şi numai cercetător.
Manifestarea vampirismului în procesul activităţii terapeutice m-a determinat să înţeleg
faptul că apariţia bolii este legată de dezechilibrul semnelor eticii, de aceea şi remediul
ei trebuie orientat către conştientizarea acestor dezechilibre, către schimbarea concepţiei
individului. Boala reprezintă unul din mecanismele dezvoltării spiritului. Acest adevăr ne
este cunoscut de multă vreme. Noi doar l-am ignorat un timp. El este expus în Cărţile
Sfinte. Principalul e să înţelegem propriile noastre greşeli, să ni le conştientizăm şi,
prin spovedanie, să intrăm în armonie cu Universul, cu Divinitatea.
Văzând structurile karmice ale omului eu pot aprecia orice intervenţie terapeutică. Eu
văd cum se modifică structura fizică şi bioenergetică a omului prin conştientizarea
faptelor sale, întrucât corpul depinde de spirit şi în acelaşi timp influenţează spiritul. De
aceea actul terapeutic trebuie îndreptat şi asupra trupului şi asupra sufletului, în primul
rând asupra sufletului şi spiritului pentru că ele sunt primordiale.
Îndepărtarea deformaţiei structurilor bioenergetice prin conştientizare, prin căinţă dă
rezultate uimitoare în restabilirea sănătăţii oamenilor la nivelul fizic. Şi întrucât, între
apariţia deformaţiei biocâmpurilor şi apariţia bolii la nivelul fizicului există un anumit
interval de timp, metoda este de neînlocuit pentru un diagnostic precoce.
Fiecare caz a constituit o încercare de a pătrunde în problemele de fond ale bolii, o
tentativă de înţelegere a ceea ce reprezintă în fapt starea de boală, de unde a apărut şi ce rol
joacă în viaţa omului. Am explorat biocâmpul cu ajutorul mâinilor, al ramei şi al
pendulei. În 1986 am făcut cunoştinţă cu V.B. Polikov, şeful laboratorului de măsurători
biologice. Unul din meritele şcolii lui Polikov consta în faptul că el aplica în mod constant
şi cu mult succes metoda pondero-motoro-grafiei în diagnosticarea bolilor, ajungând la un
înalt grad de precizie a diagnosticului expres al câmpurilor fizice ale obiectului, atât la
distanţă cât şi prin contact. În metoda de lucru a lui Polikov eu am descifrat ceea ce era
cel mai important pentru mine: pe primul plan era pus diagnosticul, iar influenţarea pe
planul al doilea.
Asimilând ponderomotorografia am continuat totuşi un timp să investighez doar
boala, nu însă şi cauzele acesteia, ocupându-mă insistent de depistarea câmpurilor
informaţionale. La finele anului 1990 mi s-a cristalizat impresia că izvorul maladiilor îl
constituie dezechilibrul câmpurilor bioenergetice şi că trebuie tratat nu organul bolnav,
ci câmpul. Doctrinele filosofice ale Orientului confirmau faptul că baza o constituie
structurile fine ale câmpurilor bioenergetice care sunt în legătură cu spiritul nostru, lucru
pe care eu îl simţeam în subconştient. Vedeam deformaţiile câmpurilor care înrâureau
starea fizică a omului. Vedeam structurile informaţionale apărute în cazul multor boli şi,
acţionând asupra lor, făceam corecţiile de modificare nu numai a stării fizice, ci şi a altor
parametri informatico-energetici ai sistemului uman. Încetul cu încetul, se cristalizau
elementele unui sistem ce permitea practicarea unei puternice influenţe în sensul
vindecării nu numai a bolilor prezente, ci şi a celor viitoare întrucât deformaţia structurii
câmpurilor începe cu cinci-zece ani înainte de apariţia bolii la nivel fizic.
Convingându-mă de faptul că deformaţiile câmpului determină diverse deviaţii la
nivel fizic, mi-am impus să nu mai acţionez bioenergctic. Sarcina mea consta în
diagnosticarea precisă, în ştiinţa de a analiza situaţia şi de a găsi cauza primordială.
Boala este un „bec roşu” care avertizează asupra faptului că omul se află „pe un drum
greşit”. Întotdeauna noi am privit boala ca pe o catastrofă şi am încercat s-o eliminăm,
în timp ce ea constituie în fapt un avertisment în legătură cu nişte erori şi acţionează spre a
ne salva. Omul bolind şi chinuindu-se, trebuie să-şi conştientizeze greşelile comise,
trebuie să se perfecţioneze spiritual, să caute noi căi de dezvoltare. Acest fapt m-a
îndemnat să studiez parametri spiritualităţii umane.
Metoda mea de cercetare a karmei poate fi numită „premoniţie practică”. Eu văd
nu atât evenimentele ca atare, cât legile care au fost încălcate, văd, într-o formă abstractă,
ceea ce s-a întâmplat. Cunoscând dependenţa omului de structura câmpurilor, am
analizat legăturile dintre comportament, instanţele etice, sănătate, forma deformaţiei
structurilor şi, prin conştientizarea acestor dezechilibre, am aplicat tratamentul. M-am
prevalat de noţiunea clasică de Karma, considerând că în viaţa prezentă sau într-una din
cele trecute omul a încălcat ceva şi acum este bolnav. Întrucât cercetarea vieţilor
trecute ale omului este deosebit de dificilă, m-am mulţumit cu cercetarea celei prezente şi
efectul a fost superior aceluia obţinut prin acţionarea cu mâinile. E drept că au fost unele
nuanţe. Când mi se aducea câte un copil de două – trei luni cu o boală gravă era, desigur,
uşor de spus că el a păcătuit într-o viaţă trecută şi că acum trebuie să plătească. Însă eu
vedeam că deformaţia structurilor câmpurilor copilului corespunde cu deformaţia
structurilor câmpurilor mamei şi de aceea se impunea concluzia că structurile
câmpurilor se transmit de la părinţi la copii.
Era descoperirea unui nou mecanism al transmiterii informaţiei congenitale. Când
corectam deformaţiile câmpului mamei, copilul se însănătoşea văzând cu ochii. Am înţeles
cât de mult depinde sănătatea copilului de comportamentul mamei în special din ultimii
câţiva ani de dinaintea naşterii sale. O ură puternică, nutrită în timpul sarcinii, de regulă
constituie motivul traumatismului copilului sau al îmbolnăvirii organelor dispuse în
regiunea capului: pot apărea tulburări ale vederii sau auzului. O supărare puternică a
mamei îl face pe copil să fie supărăcios. Faptele mamei determină soarta şi sănătatea
viitorului om. Liniei paterne iniţial nu i-am dat atenţie, abia mai târziu am înţeles că
responsabili pentru corpul şi spiritul copilului sunt în egală măsură ambii părinţi. Părinţii
le transmit copiilor o informaţie completă a comportamentului lor şi al strămoşilor lor.
Această informaţie stă la baza formării destinului copilului, a corpului, caracterului şi
spiritului acestuia.
Cercetările pe care le efectuez, prin fiecare fapt concret, confirmă unitatea lumii
înconjurătoare, a naturii vii şi nevii, a organismelor inferioare şi superioare.
Trebuie să mărturisesc că acest lucru l-am intuit dintotdeauna şi tot ce se
petrecea în jur confirma această unitate.
Copilăria mi-am petrecut-o la Marea Azov. Priveam cum deasupra bancurilor de nisip
se zbenguiau peştişori mărunţi sărind în cârduri din apă pentru a-şi executa dansurile
lor, alunecând pe suprafaţa apei sprijiniţi în vârfurile codiţelor. La fel se pot zbengui
copiii diferitelor fiinţe raţionale necunoscute nouă şi neînţelese de noi.
Odată, când eram la pescuit, am avut ocazia să observ un peşte „sinucigaş”.
Apropiindu-mă de mal, am văzut un peşte nu prea mare care respira cu greutate. Am vrut
să-1 pun în apă, însă el a sărit dintr-o dată şi a dispărut în adâncul râului. După câteva
minute, saltul pe uscat s-a repetat, după aceea din nou în apă.
Eram uimit şi am început să-1 urmăresc atent. Era unul şi acelaşi peşte care, prin
această manieră curioasă, căuta să descifreze ceva anume în lumea înconjurătoare.
El sărea cu încăpăţânare pe uscat şi după aceea în apă, riscându-şi viaţa întrucât
exista posibilitatea de a i se slei puterile pentru a se putea reîntoarce în apă sau să
greşească şi să sară într-o altă direcţie. Îşi continua însă salturile fără să greşească
vreodată.
Cine dintre noi n-a cunoscut măcar o dată în viaţă avertismentul animalelor?
Când lucram ca ghid pe lacul Riţa, am văzut într-o zi pe cărare un şarpe bătut cu
pietre. Mi s-a tăcut milă de el şi l-am pus într-o pungă de polietilenă pentru a-i da drumul
undeva în pădure, cât mai departe de oameni. Şarpele nu era prea mare, avea pielea
albicioasă şi eu, nu ştiu de ce, am zis că nu e veninos. El zăcea fără vlagă pe fundul
pungii fără să dea semne de înviorare. Am început să mă deprind cu el şi, uitând că e
periculos, îl atingeam din când în când cu mâna. El a rămas mult timp inactiv după care, pe
neaşteptate, printr-o răsucire agilă a capului, a muşcat punga şi a găurit-o.
Am înţeles că era un avertisment, l-am dus mai departe de cărare şi i-am dat drumul în
iarbă. Şarpele a început să se mişte încet, târându-se spre nişte pietre iar eu, în joacă, am
început să-1 ţin de coadă. El şi-a întors capul spre mine privindu-mă răbdător,
aşteptând să-i dau drumul. Eu continuam să-1 ţin şi, dintr-o dată, cu viteza fulgerului,
şarpele s-a răsucit şi capul său a apărut lângă mâna mea. Mă privea fără să mă muşte, dar
avertizându-mă.
Nu vă imaginaţi cât de mare mi-a fost mirarea când, peste câteva zile, la un
instructaj, ni s-a prezentat planşa în care era figurată cunoştinţa mea. Era vorba de
vipera Koznakov, originară din Munţii Kaukaz şi a cărei muşcătură veninoasă este
mortală.
Unul din primele cazuri când am reuşit să modific nu numai starea fizică a omului, ci şi
pe cea psihică, a fost următorul: O fată iubea puternic un tânăr, însă ei n-au putut rămâne
împreună şi s-au despărţit. După câţiva ani de la despărţire, fata a fost urmărită de
această dragoste, poate nu chiar de dragoste, însă de ceva indescifrabil, foarte chinuitor.
Ea îşi dădea seama că nu trebuia să fie ataşată de el, însă acest ataşament exista şi, pur şi
simplu, o distrugea. Aducea mai mult a blestem decât a dragoste. Fata a făcut cunoştinţă cu
alţi tineri în speranţa că îi va plăcea vreunul din ei, însă, nimic!.. Am început să analizez
dacă ea are vreo vină.
Rezultatul testărilor a fost negativ. Cine-i de vină? O femeie. O rudă. Chiar bunica ei.
Spre marea mea uimire, fata ştia despre ce-i vorba. În tinereţe, bunica ei a iubit
foarte mult un om, dar s-a căsătorit cu un altul, din interes. Bunica a ucis iubirea din ea
şi din omul iubit, iar nepoata trebuia să plătească prin chinurile sale ceea ce făcuse
bunica. După discuţia cu bunica şi conştientizarea de către aceasta a faptului că şi-a
omorât dragostea, că a încălcat legile supreme, fata a scăpat de suferinţe. Eu am înţeles că
prin această metodă se poate nu numai vindeca, ci şi ajuta sufletele oamenilor, destinele
lor.
Cel care cunoaşte cât de cât literatura esoterică sau filosofia Orientului, sigur a auzit
de cele o sută opt legi care guvernează Universul. Eu am încercat nu o dată să le depistez în
bibliografie însă, din păcate nu le-am găsit nicăieri expuse în totalitate. Probabil că încă
nu se cuvine să le cunoaştem pe toate…
Experienţa mea de bioenergetician confirmă faptul că printre nenumăratele păcate pe
care oamenii le comit în viaţa pământeană de zi cu zi, este unul care-i cel mai grav:
uciderea iubirii din noi înşine, în cele mai variate forme. Toate celelalte păcate sunt
secundare şi sunt o urmare firească a lipsei de iubire faţă de Dumnezeu, de Univers, de
cei apropiaţi, de copii, de natură, de oameni…
Următoarea întâmplare mi-a întărit convingerea că diagnosticul karmic permite
vindecarea sufletelor oamenilor. Odată m-a solicitat o femeie care, din când în când, avea
nişte momente cumplite de criză, când simţea cu acuitate imboldul de a se defenestra, de a
se sinucide, nutrind dorinţa insurmontabilă de a muri. Ea i-a rugat pe cei apropiaţi:
„Legaţi-mă de pat, ţineţi-mă!” Crizele s-au intensificat şi au început să se repete din ce în
ce mai des. Femeia se temea că nu va mai putea rezista şi că va avea un sfârşit tragic.
Investigaţiile mele au scos la iveală faptul că cea care încălcase legile fusese mama femeii.
Mama a fost iubită extraordinar de mult, de un om de care ea îşi bătea joc. Îi procura o
imensă satisfacţie când vedea că cineva depinde de ea. Mama a ucis iubirea şi viaţa din
bărbatul care o diviniza. Cuvintele, gândurile şi faptele ei au creat un program de
omucidere care s-a întors ca un bumerang, însă nu asupra ei, ci asupra fiicei.
Întoarcerea programelor negative uneori se produce înt-un ritm lent şi nu întotdeauna
asupra autorului ci, foarte des, asupra copiilor sau a rudelor. După discuţia dintre fiică şi
mamă şi după conştientizarea de către aceasta a vinei pe care o purta, crizele au încetat. Am
înţeles cât de strânsă este legătura dintre moralitatea părinţilor noştri, a fraţilor, surorilor şi
ale rudelor şi sănătatea, psihicul şi soarta noastră.
Fiecare nouă comunicare cu pacienţii mei mă ducea la descoperirea de noi elemente
ale sistemului pe care eu îl numesc acum sistemul autoreglării câmpurilor.
Sistemul autoreglării câmpurilor reprezintă o conexiune inversă a Universului. Esenţa
lui constă în aceea că orice faptă a omului, bună sau rea, se reîntoarce la acesta în virtutea
unităţii câmpului informativ al Universului.
Auzim de fiecare dată că faptele bune sunt răsplătite, iar cele rele se pedepsesc însă,
cu toate acestea, în lumea ce ne înconjoară nu se înmulţesc faptele bune, iar cele rele
nu scad. Una din explicaţii ar fi, după părerea mea, cea dată de preafericitul
Augustin: Dumnezeu pedepseşte întotdeauna răul dar, cum acest lucru se întâmplă cu
întârziere, omul, până la primirea pedepsei, are suficient răgaz pentru a mai păcătui.
Această explicaţie corespunde pe deplin funcţionării mecanismului de transmitere a
informaţiilor prin intermediul structurilor câmpurilor.
Pentru mecanismul autoreglării câmpurilor nu există indivizi, există doar procesul
negativ care trebuie stopat şi mecanismul de blocare al acestui proces se declanşează
automat.
Înainte, mecanismul punitiv se întindea pe parcursul câtorva generaţii, făcându-se simţit
prin apariţia bolilor şi nenorocirilor la nepoţi şi strănepoţi sau în vieţile ulterioare ale celor
vinovaţi. Acum viteza acestor procese a crescut atât de mult, încât omul are timp să
plătească pentru faptele sale încă în această viaţă atât cu sănătatea proprie, cât şi cu cea a
copiilor săi.
Răscumpărarea păcatelor prin sănătatea copiilor pare absurdă din punctul de vedere al
individului, însă la nivelul câmpurilor nu există indivizi, ci idei, fiecare om fiind o sumă a
unor anumite programe, iar mecanismul blocării funcţionează împotriva ideilor şi
programelor nocive. Copilul intensifică toate programele părinţilor, de aceea şi este nevoit
să dea un tribut mai greu. Este drept că în ultimii cinci – zece ani a crescut brusc şi
responsabilitatea individuală a omului. Motivele acestui fenomen îmi sunt deocamdată
neclare.
Copiii sunt ca o lupă pentru păcatele din lumea celor adulţi. Mulţi au observat că
copilul are un comportament mult mai rău în prezenţa părinţilor decât în prezenţa
străinilor, când el devine cuminte şi ascultător. În majoritatea cazurilor acest fapt este un
efect al mecanismului karmic. În timpul comunicării copilului cu părinţii are loc o
intensificare şi o activizare a programelor, atât a celor pozitive cât şi a celor negative care
i-au fost transmise de părinţi în mod ereditar prin intermediul câmpurilor. În ultimul timp,
cercetând multiple probleme, am descoperit că nu numai copiii moştenesc karma părinţilor,
ci şi părinţii suportă, la nivelul câmpurilor, consecinţele comportamentului şi faptelor
copiilor. Încă de la vârsta de opt ani şi jumătate, gândurile, vorbele şi comportamentul
copilului influenţează starea câmpurilor, adică spiritul, destinul şi sănătatea părinţilor.
Cu două mii de ani în urmă, acest proces începea de la vârsta de treisprezece -
paisprezece ani.
Începând să mă ocup de studiul şi purificarea karmei, am încetat să mai fiu bolnav,
însă a apărut o altă problemă.
Mi-a crescut brusc bioenergia şi forţa de influenţare şi mi-a fost extrem de greu să mă
echilibrez. Cea mai mică supărare pe cineva aducea prejudicii sănătăţii şi destinului
persoanei pe care mă supăram.
Speram că voi rezolva această problemă şi totul va fi în regulă. Printr-o
permanentă autoeducare am reuşit să mă debarasez de ranchiună, de ură, de trăiri
negative, însă a apărut o problemă cu mult mai gravă. Acum trebuia să-i controlez pe cei
ce mă înconjurau, fiindcă orice supărare a acestora pe mine, oricât ar fi fost ea de
mică, constituia un pericol fizic pentru cel ce se supăra.
Acest fapt m-a condus la înţelegerea unuia din motivele tragediei ţării noastre. Omul
cu karma purificată sau închisă este strâns legat de divinitate, de aceea agresiunea
îndreptată împotriva sa acţionează împotriva Universului.
Dacă omul atacă individual, el plăteşte individual, dacă atacă în calitate de
reprezentant al societăţii, plăteşte întreaga societate.
De aceea, exterminarea în anii douăzeci, din ordinul lui Lenin, a clerului, demolarea
bisericilor şi mănăstirilor, era tot una cu atentatul asupra Universului. După aceasta, trebuia
să urmeze în mod inevitabil explozia de violenţă şi crime. Societatea a plătit cu
milioane de vieţi pentru încălcarea legilor supreme ale eticii.
Amintirea erorilor societăţii se găseşte în fiecare din noi şi toate păcatele şi
nenorocirile societăţii se păstrează în subconştientul omului, în karma acestuia.
Încă n-am apucat să uităm cuvintele unui cântec funest: „Să fiarbă-n inimi
răzvrătirea”… Iată că acest cântec conţine, din punct de vedere energetic, un colosal
program distructiv orientat împotriva viitorului şi a Universului.
Sunt de multe ori solicitat în cazurile de enureză la copii. Eu explic că enureza este
doar vârful aisbergului. De regulă enureza apare ca urmare a faptului că mama copilului
şi-a reprimat dragostea pentru un anumit bărbat. Dacă aceasta a fost puternică şi pe o
perioadă de timp mai îndelungată, atunci femeii i se deformează structura câmpului la
nivelul primei ceakre1. Ca urmare, la copil poate apărea nu doar enureza, ci şi tulburări şi
probleme în viaţa privată, maladii cardio-vasculare, diverse maladii în regiunea capului.
Enureza poate fi şi un rezultat al întreruperii sarcinii, deoarece femeia în acest caz nu face
altceva decât să ucidă o iubire. Necunoscând acest lucru, mamele se adresează adeseori
medicului psihiatru sau hipnotizorului, acesta dispune şi copilului îi dispare enureza, însă
rămâne programul de distrugere a iubirii şi vieţii şi, întrucât sistemul de blocare al
comportamentului aberant este eliminat, se poate presupune că el în viaţă va îndeplini
programul de distrugere a iubirii la proporţii mult mai mari comparativ cu mama sa.
O femeie s-a adresat de mai multe ori medicilor, acuzând o stare proastă a sănătăţii
sale, însă investigaţiile nu au dus la nici un rezultat: concluzia medicilor a fost că nu
există nici un fel de motive de boală. Nici umblatul pe la „babe” nu i-a adus nici o
ameliorare. Deochiul puternic pe care acestea l-au presupus nu a putut fi îndepărtat, ba mai
mult, chiar ele s-au îmbolnăvit după comunicarea cu bolnava. Cercetând cauza, am
văzut că era vorba de un „deochi invers” şi care într-adevăr nu poate fi eliminat prin
descântecele populare.
- I-aţi dorit foarte mult răul colegei de serviciu – i-am explicat eu femeii. Acesta
este motivul stării dumneavoastră proaste. Programul dumneavoastră de dorinţă a
răului s-a întors împotriva dumneavoastră şi v-a deformat câmpul. Cum se simte colega
dumneavoastră?
- E în concediu de boală, dar nu-i bolnavă ea, ci copilul.
- Şi în câmpul ei şi în cel al copilului este prezent programul răului ce i l-aţi
dorit. Din această cauză, copilul e bolnav, întrucât el este mai puţin imun decât
mama sa. Dumneavoastră sunteţi vinovată de boala copilului. Aveţi şi dumneavoastră
copii?
- Da, un fiu.
I-am investigat câmpul fiului pacientei mele şi am constatat aceleaşi deformaţii
puternice, provocate de programul dorinţei de a face rău.
Este un exemplu tipic de modul cum noi, fără să ştim ce facem, ne ruinăm pe noi
înşine, pe copiii noştri şi pe oamenii cu care intrăm zilnic în contact.
Când mă aflam încă la începutul activităţii de cercetare a structurilor karmice, a venit
la mine la control o pacientă. Ea prezenta puternice dureri de cap, se simţea rău.
- Acum cinci zile i-aţi dorit răul soţului dumneavoastră şi încă foarte puternic.
- Este exclus, mi-a răspuns femeia, îmi iubesc foarte mult soţul şi nu pot să-i doresc răul.


June 29th, 2010
Topic: Karmaterapie Tags: None

≡ Leave a Reply