Biosoft


Institutul de tehnologii bioinformationale

Despre elemente

Aportul de oxigen

Mentinerea homeostazei organismului nostru necesita aproximativ 1000 ml (11) de oxigen, care trebuie sa ajunga la nivelul fiecarei celulele. Aceasta cantitate de oxigen este asigurata, in cazurile ideale, de oxigenarea corespunzatoare a sangelui. Astazi insa, ca urmare a tehnologizarii societatii moderne, are loc o limitare crescanda a sursei de oxigen. Daca, in urma cu o suta de ani, continutul de oxigen al aerului era de 22%, astazi este, in medie, de 19%, iar in orasele mari, de numai 12-15%.

Poluarea tot mai accentuata a mediului inconjurator, consumul alimentelor si al bauturilor prelucrate prin tehnologii moderne (care duc la cresterea continutului de substante nocive), stresul, iluminatul artificial, sedentarismul, absenta exercitiilor fizice reduc cantitatea de oxigen care ajunge la celulele organismului. In cazul in care celulele nu sunt aprovizionate cu oxigen suficient, acestea se orienteaza spre o alta sursa de energie, spre metabolismul anaerob, ceea ce conduce la perturbarea procesului metabolic al celulelor.

Despre calciu

Calciul, acest macroelement deosebit de important, constituie componenta principala a scheletului si dintilor, tendoanelor, nucleelor celulare si este indispensabil in:

  • procesul de coagulare sanguina;
  • buna functionare a sistemului nervos;
  • reglarea permeabilitatii membranelor celulare ;
  • diminuarea amplorii unor procese alergice ;
  • ameliorarea capacitatii antimicrobiene a globulelor albe ;
  • activizarea unor procese metabolice;
  • stimularea secretiei gastrice si a ritmului cardiac;
  • utilizarea eficienta a fierului si a vitaminei B12.

Ca si fosforul, calciul este un element absolut esential pentru organismul uman, mai ales in primii ani de viata, atunci cand are loc procesul de formare a tesuturilor osoase.
La adulti, capitalul calcic este de cea 1.200 grame, din care aproape 99 % este fixat in oase, diferenta de numai 1 % fiind raspandita in restul organismului, sub forma ionica.

Asimilarea calciului

este favorizata de prezenta fosforului, magneziului, cuprului, fluorului si siliciului, a vitaminelor A, C si D, precum si a razelor solare. Vitamina D este absolut necesara pentru efectuarea transportului calciului prin mucoasa intestinala. Raportul de 2/1 dintre calciu si fosfor este considerat cel optim pentru absorbtia calciului. Ratiile bogate in proteine sporesc, de asemenea, absorbtia calciului, in timp ce acidul oxalic, excesul de grasimi si de fosfati reduc absorbtia acestuia si maresc, in schimb, gradul de absorbtie a fosforului, deregland in acest fel raportul optim respectiv. Astfel, alimentele cum ar fi fasolea uscata, patrunjelul, sfecla rosie, spanacul, cacaua si ciocolata, datorita continutului lor in acid oxalic, precum si cerealele bogate in fosfor (acid fitic, provenind de la substantele de combatere pe cale chimica a daunatorilor) contribuie la eliminarea calciului prin fecale. In acelasi mod actioneaza si ptarile de stres, influentand absorbtia calciului.

In cantitati maximale, necesarul de calciu este de 700-1.200 mg la copii, 1.200-1.400 mg la adolescenti, 800-1.200 mg la adulti si 1.200-1.500 mg la femei, in perioada de menstruatie. Trebuie sa avem in vedere ca absorbtia in organism a acestui important mineral nu se poate realiza decat in prezenta unei cantitati suficiente de vitamina D. Atat insuficienta, cat si surplusul sunt daunatoare echilibrului sanogen al organismului, neajunsuri manifestate prin hipercalcemie si alte afectiuni.
Este bine de stiut ca insuficienta calcica produce carii dentare, tetanii musculare, insomnii, osteomalacie, tendinta de fracturari (indeosebi la femeile cu mai multe nasteri). Calciul este indicat in caz de oboseala, in diferite afectiuni pulmonare, in adenite, astenie, cefalee, iritabilitate, nervozitate, rahitism, rarefierea structurii oaselor (osteomalacie), spasmofilie acuta sau cronica, osteoporoza, diferite reactii alergice, tulburari de menopauza, hemoragii prelungite etc.

Despre clor

Clorul reprezinta cca 0,5% din greutatea corpului. Proprietatile acestui macroelement sunt urmatoarele:

  • contribuie la formarea oaselor, a dintilor si tendoanelor;
  • intervine in reglarea presiunii osmotice, a balantei hidrice si a echilibrului acido-bazic;
  • contribuie la formarea acidului clorhidric, acid cu rol important in procesul de digestie (acidifiant);
  • are actiune depurativa asupra ficatului;
  • ajuta la scaderea glicemiei, la reducerea concentratiei ureei si a acidului uric din sange, ca si a nivelului colesterolului;
  • intervine in buna desfasurare a activitatilor fizice, precum si in reducerea potentialului de efort in perioadele de odihna.

Ca urmare, acest mineral este indicat in oboseala fizica, anorexie, forme usoare de diabet zaharat, hipercolesterolemie, si ateroscleroza, precum si in guta (sub forma de cure cu ape minerale clorurate), in reglarea tranzitului intestinal si stimularea digestiei etc. Ca si sodiul, clorul este adus in organism, de regula, sub forma de clorura de sodiu (sare de bucatarie), necesarul zilnic fiind de 2-3 grame, ceea ce corespunde la 3-5 grame de sare, produs chimic alcatuit din 61% clor si 39% sodiu. Dupa unii autori, necesarul zilnic de sare variaza de la caz la caz, putand urca si pana la 8 grame. Un aport mai mare inseamna exces si, prin urmare, este daunator organismului, primul simptom constand in cresterea tensiunii arteriale, cu toate nefastele urmari (afectarea inimii si aparitia bolilor cardiovasculare); 90% din necesarul de sare (NaCl) este consumata ca atare (adaugata la alimente), iar 10% este ingerata o data cu alimentele, facand parte din compozitia acestora.

Din punct de vedere dietetic, trebuie preferata sarea de mare si chiar sarea grunjoasa, in defavoarea sarii rafinate, care este clorura de sodiu pura. Excesul de sare distruge vitamina E (tocoferolul) si este toxic pentru organism. Pentru inlocuirea florei intestinale distruse de clorul din apa de la robinet, se recomanda consum sporit de sodiu.

Despre cobalt

Cobaltul, foarte putin reprezentat in organism, are o importanta deosebita in metabolismul acestuia. Acest microelement face parte din compozitia vitaminei B12, care, impreuna cu fierul, constituie un eficient factor antianemic. De asemenea, cobaltul dispune si de proprietati vasodilatatoare. In doze reduse, impreuna cu fierul si cuprul, el ia parte la formarea hematiilor. Acest mineral activeaza si unele enzime, contribuie la autoapararea organismului, la mentinerea integritatii sistemului nervos, precum si la procesele de crestere.

Cobaltul este indicat

intr-o serie de afectiuni, cum ar fi: palpitatiile, anxietatea, anemiile pernicioase, hipertensiunea arteriala, angina pectorala, coronarita, arterita, spasmele si blocajele vasculare (indeosebi cele ale membrelor inferioare), sciatica, nevritele, afectiunile spastice digestive etc.

Se apreciaza ca necesarul de cobalt al organismului este foarte redus, dar pana in prezent nu a fost determinat cu certitudine, fiind insa estimat la maximum 8 mcg pe zi. Excesul in cobalt este rar intalnit, el putand provoca hipertrofia tiroidei.

Cobaltul este foarte raspandit in regnul vegetal, cu deosebire in urmatoarele fructe si legume : caise, cartofi, cirese si visine, ciuperci, fasole uscata si fasole verde, grau nedecorticat (integral), mere, morcovi, orez, pere, rosii, salata verde, sfecla rosie, varza si indeosebi spanac etc. Din pacate, prin rafinare si pregatire culinara, se pierd peste 50% din cantitatile de cobalt continute initial de produsele respective.

Despre crom

Cromul are rol, in combinatie cu insulina, la descompunerea zaharurilor in cadrul metabolismului. In plus, acesta are proprietatea de a asigura stabilizarea diverselor tipuri de proteine acolo unde sunt necesare. Dozele recomandate pentru adulti sunt de pana la 200 mcg. Cu timpul, cromul este din ce in ce mai putin retinut in organism.

Rolul cromului in organism

Odata ajuns in organism, cromul are rol in diferite procese precum: scaderea tensiunii arteriale, preintampinand hipertensiunea, procesul de crestere, actionand totodata preventiv impotriva diabetului.

Carenta de crom poate fi cauza aterosclorozei si a diabetului. Cromul poate fi gasit in stare naturala in alimente ca ficatul de vitel, carnea de pui, germeni de grau, drojdie de bere, scoici , etc. Nu se cunosc efecte toxice produse de crom.

Despre cupru

Cuprul este un microelement indispensabil in respiratia celulara si in formarea oaselor; de asemenea, prezinta o deosebita importanta prin faptul ca:

  • ajuta la fixarea fierului, la formarea hemoglobinei si a globulelor rosii;
  • se opune coagularii excesive a sangelui;
  • ia parte la metabolizarea vitaminei C ;
  • este antiinfectios si antiinflamator;
  • are proprietatea de a inhiba coagularea laptelui si de a mentine integritatea peretilor vasculari;
  • inlesneste functionarea normala a inimii;
  • intervine in procesul de crestere;
  • este anticancerigen;
  • asociat cu vitamina C, favorizeaza capacitatea de autoaparare a organismului prin stimularea formarii anticorpilor.

Necesarul zilnic de cupru

este de 2-3 mg pentru adulti si de 0,05 mg/kilogram-corp pentru copii. In general, alimentatia obisnuita asigura necesarul de cupru al organismului. Ingerat in cantitati mari, devine toxic. Asemenea intoxicatii se pot produce si in cazul unui consum mare de struguri nespalati sau de must ori de vin produse din asemenea fructe. Intoxicatiile cu cupru se pot manifesta prin icter, anemii, nevoia unui consum exagerat de apa etc.

Despre fier

Fierul constituie un important factor antianemic, constituent principal al hemoglobinei din sange, al unor enzime etc., fiind indispensabil in transportul oxigenului in organism, precum si in respiratia celulara. Asimilarea fierului este legata de prezenta cuprului, cobaltului si manganului, ca si de a vitaminelor C si C2.

Organismul adultului contine cea 3,5 grame fier la barbati si cea 2,3 grame la femei, depozitat in hemoglobina, ficat, rinichi, splina etc. Nevoile zilnice de fier incep de la cea 6 mg la copiii sugari si urca pana la 18-20 mg la tinerii de 20 de ani. La barbatii adulti si la femeile in varsta, nevoile zilnice de fier sunt de 10-15 mg, la femeile tinere putand fi ceva mai reduse, in timp ce, la cele aflate in perioada sarcinii si alaptarii, acest necesar este cuprins intre 20 si 25 (30), la fel ca si in perioadele de menstruatie.

Specificam faptul ca fierul obtinut din alimentele consumate este absorbit, in cazul unui organism adult sanatos, numai in proportie de 8-10%. Un randament de absorbtie mai bun se obtine in cazul preparatelor din carne, situatie in care aceasta absorbtie ajunge pana la 30%. Absorbtia intestinala a fierului este reglata in functie de nevoile organismului, ea fiind favorizata de aciditatea stomacului si diminuata de mediul alcalin intestinal. Cantitatile mari de cofeina si de mangan pot inhiba absorbtia fierului.

Carenta de fier

produce anemii feriprive, stomatite si glosite. Numerosi copii sugari sufera de anemie din cauza insuficientei fierului din hrana. Pe de alta parte, excesul de fier contribuie la scaderea nivelului de cupru din organism, putand produce intoxicatii. Dozele excesive de fier le sunt daunatoare indeosebi copiilor. Masuri de prevenire a carentei in fier trebuie luate cu precadere la copii si la adolescenti, la gravide si la lehuze, in perioada de alaptare, precum si in convalescenta, dupa unele boli digestive sau infectioase si febrile.

Despre fluor

Fluorul intra in constitutia oaselor, a dintilor si a tendoanelor. Carenta de fluor a organismului produce carii dentare, indeosebi la copii, motiv pentru care, in mod preventiv, se recomanda fluorurarea apei de baut pana la concentratia de maximum 1 mg fluor la un litru de apa.

Acest microelement este indicat in cazurile de intarziere a osificarii, in rahitism, osteoporoza, consolidarea fracturilor, carii dentare. Fluorul nu este necesar pentru activarea cresterii. Administrat ca medicament, in doze sporite, fluorul poate deveni daunator, provocand incetinirea cresterii scheletice, calcifierea tendoanelor si a ligamentelor, ca si afectarea rinichilor, ficatului, a inimii si glandelor endocrine, precum si a sistemului nervos. La concentratii deosebit de mari, pot interveni intoxicatii fatale.

Necesarul zilnic de fluor

este de 1-2 mg, maximum 3 mg, doua treimi din acesta fiind asigurat din apa de baut si o treime din alimentatie. In zonele in care apa este saraca in fluor (mai putin de 0,5 mg/l), e necesara fluorurarea apei. Excesul de fluor al apei poate duce la colorarea galbena a smaltului dentar (fluoroza).

Continutul in fluor al diferitelor alimente este destul de redus, cantitati mat mari aflindu-se in pestii de apa dulce, dar indeosebi in cei de apa sarata (0,7 mg/100 g), in scrumbii (pana la 1,4 mg/100 g) si in ceaiul gruzin. Alte alimente care contin fluor ar ii urmatoarele: caisele, carnea de vita si cea de porc, cartofii.

Despre fosfor

Fosforul este un macroelement avand urmatoarele proprietati:

  • controleaza echilibrul calciului, precum si pe cel acidobazic;
  • intra in numeroase combinatii cu proteinele, lipidele si glucidele;
  • actioneaza favorabil impreuna cu vitamina D si calciul;
  • ia parte la formarea oaselor, dintilor si sangelui;
  • are o importanta deosebita la producerea energiei nervoase, intelectuale si sexuale, regularizand bataile inimiisi ajutand la functionarea normala a rinichilor.

Acest mineral este indispensabil functiilor vitale ale organismului, iar sub raport cantitativ este cel mai bine reprezentat: cca 1 % din greutatea corpului si 25 % din totalul substantelor minerale din corp. De asemenea, fosforul mai intervine in procesele de producere, inmagazinare si transfer al energiei. In organism, absorbtia fosfo-calcica este optima pentru un raport calciu/fosfor usor supraunitar.

Necesarul zilnic de fosfor

pentru adulti este de 1 (2) grame, aproximativ egal sau ceva mai mare decat necesarul de calciu; exceptie fac copiii, care necesita un aport de calciu cu 20% superior fata de cel de fosfor. Femeilor gravide, precum si celor aflate in perioada de alaptare le sunt necesare 5 grame de fosfor pe zi. Carenta de fosfor se manifesta prin anorexie, scadere in greutate si tulburari de calcificatie. Intoxicatiile cu fosfor se combat prin aport sporit, in mod corespunzator, de magneziu si potasiu, elemente antagoniste fosforului. Tot dusmani ai acestuia mai sunt fierul si aluminiul in cantitati mari.

Fosforul este indicat in astenie fizica si intelectuala, in rahitism, oboseala musculara, diferite demineralizari, palpitatii si insuficienta cardiaca, anxietate si iritabilitate, in alterarea functiilor hepatice, dureri articulare, ca si in perioadele de crestere, de graviditate si de alaptare etc.

Despre iod

Cantitatea totala de iod aflata in organismul uman este de 20-30 mg, din care cea 30% este depozitata in glanda tiroida. Iodul este antiaterosclerotic, hipotensor, antitoxic, depu-rativ, antisenescent, activator in buna functionare a glandei tiroide si a sistemului nervos, ca si a diferitelor reactii metabolice, in producerea de energie si in procesul de crestere, in stimularea activitatii carotenului etc.

Acest mineral este indicat, in principal, in buna functionare a glandei tiroide, dar si in afectiuni cum ar fi: reumatism, imbatranire prematura, infectii tiroidiene, hipercolesterolemie si ateroscleroza, hipertensiune arteriala, obezitate, tulburari circulatorii, tuberculoza si alte afectiuni pulmonare, rahitism, limfatism, bronsita, scrofuloza, gusa endemica, in cretinism si in diferite dermatoze, deteriorarea parului, unghiilor si dintilor, apatie si oboseala etc. Fiind unul dintre elementele constitutive ale glandei tiroide, insuficienta lui in alimentatie provoaca cretinism si gusa endemica.

Deosebit de sensibili la deficitul de iod sunt copiii de varsta scolara, carenta respectiva afectandu-i si pe copiii nascuti din mame subiodate in perioada de sarcina. Pentru adulti, necesarul zilnic de iod este de 100-130 meg, dupa unii autori acest necesar putand ajunge pana la 300 mcg/zi sau chiar mai mult. In perioada maternitatii, necesarul zilnic de iod este apreciat la 125-150 mcg. Trebuie notat ca varza cruda, consumata in exces, poate determina un deficit de iod, afectand astfel producerea de hormoni de catre glanda tiroida. Excesul de iod nu se intalneste in alimentatia obisnuita.

Despre magneziu

Magneziul este un mineral ce actioneaza ca un factor de crestere; este tonic general, regenerator, echilibrant psihic, antidepresiv si tranchilizant, drenor hepatic, antiseptic intern si extern, esential pentru celula vie, anticolesterolic si anti-aterosclerotic, mentinand constanta si concentratia calciului din sange etc.

Magneziul are urmatoarele proprietati:

  • are rol in formarea dintilor si a oaselor;
  • alaturi de calciu si fosfor, ia parte la controlul excitabilitatii ;
  • are si rol plastic important, reprezentand unul dintre principalii constituenti ai scheletului si dintilor;
  • regleaza echilibrul calcic ;
  • ajuta la buna functionare a muschilor cardiaci si a creierului ;
  • intareste reactiile de aparare a organismului la infectii;
  • intarzie imbatranirea si atenueaza durerile provocate de senilitate;
  • activeaza sistemul neuromuscular;
  • regleaza temperatura corpului;
  • inlesneste metabolizarea vitaminei C, ca si a calciului, fosforului, potasiului si sodiului;
  • preintampina atacurile de cord;
  • mentine starea de sanatate a dintilor;
  • impiedica depunerile de calciu, ca si formarea de calculi biliari si renali;
  • contribuie la reglarea a nu mai putin de 300 de functii enzimatice etc.

Magneziul este indicat in caz de imbatranire a tesuturilor, in astenii, tuberculoza, casexie, nevrite si polinevrite, tulburari digestive, in afectiuni respiratorii, alergii, constipatii, guta, artroza, stres, boli mintale, epilepsie, hipercolesterolemie, litiaza renala, colici abdominale si colici renale, carii dentare, afectiuni ulceroase, insomnii rebele, aritmii cardiace si infarct miocardic etc.

Carenta de magneziu

se manifesta prin spasmofilie, hiper-emotivitate, senzatia lipsei de aer, dureri de cap, tremuraturi, ameteli, insomnii, crampe musculare, furnicaturi si amorteli ale extremitatilor, oboseala a ochilor, palpitatii, dischinezie biliara, colici abdominale, fragilitate a unghiilor, parului si dintilor, stari depresive si stari isterice, decalcifieri ale oaselor, agravarea reumatismului degenerativ, diferite reactii alergice, diminuarea capacitatii de aparare antiinfectioasa a organismului, crize de tetanie, rinite persistente, oboseala corzilor vocale, favorizarea instalarii hipercolesterolemiei si a aterosclerozei etc.

Corpul uman contine, in medie, 25 grame de magneziu. Nevoile zilnice in acest mineral sunt apreciate la 300 mg, indiferent de sexul individului. In perioadele de sarcina si de alaptare, acest necesar poate creste pana la 355-450 mg. In primul an de viata, nevoile de magneziu sunt de 40-70 mg/zi si cresc progresiv, de la 100 mg la sfarsitul primului an, pana la 250 g la 10 ani.

Despre mangan

Manganul este un oligoelement cu importanta deosebita pentru organismul uman, deoarece:

  • regleaza cresterea si metabolismul proteinelor, lipidelor si glucidelor;
  • favorizeaza functiile hepatice si pe cele renale;
  • accelereaza arderile, ajuta la fixarea calciului, a fierului, precum si a vitaminelor;
  • are rol in formarea oaselor;
  • activeaza un numar mare de enzime, ca si sinteza colesterolului ;
  • joaca un rol determinant in activitatea glandelor endocrine si in cea sexuala etc.

In organismul uman se afla 10-15 mg de mangan; la adulti, necesarul zilnic in acest mineral este de 4-8 (10) mg, iar la copii de 0,2-0,3 mg/kilogram-corp / zi.

Carenta de mangan

se manifesta prin anemii, sterilitate si (avorturi, intarzieri in crestere, scaderea rezistentei oaselor si aparitia de malformatii scheletice, afectarea functiei de reproducere, convulsii, paralizii, modificarea metabolismului lipidic si glucidic, zgomote in urechi si chiar surditate, dificultati in coordonarea miscarilor etc.

Manganul este indicat

in reglarea tensiunii arteriale, in artrita, astm neinfectios, migrene, dismenoree, eczeme alergice, urticarie, guta si reumatism, afectiuni tiroidiene, astenie matinala, oboseala si nervozitate etc. Excesul in administrarea de mangan reduce gradul de utilizare a fierului si poate cauza mari disfunctionalitati si slabiciune generala in cazul unor persoane.

Despre molibden

Molibdenul este un co-factor al unor enzime cu rol biologic important, reprezentand un oligoelement esential.

Necesarul zilnic in molibden este de cca 150 mg pentru un adult, alimentatia obisnuita satisfacand pe deplin aceasta cerinta.

Molibden se gaseste, fara a i se stabili proportiile, in produse alimentare cum ar fi: coacaze negre, cereale nedecorticate, mazare si fasole etc. Fixarea acestui oligoelement in organism este invers proportionala cu cea a proteinelor.

Importanta molibdenului in organism

este deosebita, deoarece el face parte din structura unor enzime ce intervin in degradarea acizilor nucleici uzati, in mobilizarea fierului aflat in rezervele hepatice, in arderea grasimilor sanguine, imbunatatirea metabolismului celular, formarea hemoglobinei, producerea de energie, in procesul de crestere, ca si in aparitia cariilor dentare etc.

Nu se cunosc carente de molibden, fiind insa cunoscute unele cazuri de intoxicatii cu acest mineral, avand drept urmari aparitia anemiei feriprive, a diareei, precum si scaderea ritmului de crestere la copii.

Despre nichel

Nichelul este un microelement care stimuleaza functiile ficatului si ale pancreasului, fiind indicat indeosebi in diabetul zaharat.

Contin nichel, dar in cantitati inca neprecizate, fructe si legume cum ar fi: caisele, cartofii, ceapa, fasolea uscata si fasolea verde, graul nedecorticat, morcovii, orezul, rosiile, spanacul, strugurii, varza etc.

Despre potasiu

Prezenta in organism a potasiului evidentiaza numeroasele proprietati ale acestui element mineral, si anume:

  • asigura functionarea presiunii osmotice ;
  • contribuie la pastrarea echilibrului acido-bazic al celulelor, revitalizand organismul si mentinand, astfel, starea de sanatate a acestuia;
  • sporeste diureza si procesul de eliminare a sodiului;
  • favorizeaza excitabilitatea neuromusculara;
  • are rol plastic, intervenind si in procesele de permeabilitate, in metabolismul hidratilor de carbon;
  • este tonic cardiac, stimulent al miscarilor intestinale;
  • contribuie la buna functionare a suprarenalelor, la eliminarea reziduurilor organice, precum si la asigurarea echilibrului apei in organism.

Important pentru organism este si raportul, considerat ca fiind normal, de 2/1 dintre potasiu si sodiu, raport care trebuie sa se mentina constant. Cresterea valorii lui duce la spasmofilie si tetanie. Atat deficitul, cat si surplusul de potasiu produc perturbari in buna functionare a inimii. Excesul de potasiu este eliminat prin rinichi.

Carenta de potasiu

produce hipoglicemie, edeme, degenerarea muschiului inimii si a muschilor scheletici, influentand in mod negativ si cresterea. Prezenta simultana a apei si a potasiului in fructe si legume le confera acestora o pronuntata actiune diuretica.

Potasiul este indicat in oboseala musculara, in oligurie, reumatism cronic, poliartrita cronica evolutiva, diferite afectiuni pulmonare, miocardite senile, imbatranire prematura, in enterite acute, arsuri, hipertensiune arteriala, tahicardie, diabet usor etc.

Cantitatea totala de potasiu aflata in organism reprezinta 0,3% din greutatea acestuia (130-150 g), iar necesarul zilnic este de 3-4 g si usor de procurat din alimentele obisnuite. Mai toate produsele alimentare contin potasiu, acesta afland-se insa preponderent in fructe si legume.

Dintre dusmanii potasiului fac parte: alcoolul, cafeaua, zaharul si diureticele, stresul fizic si cel psihic, fumatul. Tratamentele cu prednison provoaca pierderi in potasiu si retineri de sodiu in organism.

Despre seleniu

Seleniul este un microelement antioxidant si – se presupune si anticancerigen. In organism, seleniului ii revine rolul de a contribui la realizarea respiratiei celulare, la protejarea hemoglobinei celulelor rosii, ca si la absorbtia si sporirea eficientei vitaminei E, cu care, de altfel, actioneaza sinergetic. In plus, seleniul e si antiaterogen si antisenescent, proprietati deosebit de benefice indeosebi pentru persoanele in varsta. De asemenea, acest mineral contribuie la mentinerea elasticitatii tesuturilor, atenueaza simptomele specifice menopauzei, potenteaza tratamentele aplicate in bolile cardiovasculare si a matretei.

Cantitatea totala de seleniu aflata in organism

este de 13-20 mg, necesarul zilnic fiind de 70-100 mcg pentru barbati, 50 mcg pentru femei, 65 mcg pentru gravide si de 75 mcg pentru femeile care alapteaza. Dupa unii autori, pentru gravide, necesarul de seleniu poate ajunge pana la 200 mcg/zi. Tot consum sporit de seleniu presupun efortul fizic deosebit si situatiile de stres etc. Peste 300 mcg/zi, seleniul-devine toxic.

Acest necesar este satisfacut din ratia obisnuita de alimente, necunoscandu-se cazuri de carenta. Excesul de seleniu poate duce la orbire, la paralizia muschilor si la tulburari respiratorii, de unde rezulta atentia ce trebuie acordata administrarii acestuia in diferite terapii.

In cantitati mici si neprecizate, seleniul se gaseste in diferite produse, indeosebi de origine vegetala, cum ar fi: germenii de bob, ceapa, rosiile, germenii de grau si taratele de grau etc. Nivelul cantitativ al continutului in seleniu al diferitelor vegetale depinde de bogatia in respectivul mineral a solurilor unde cresc acestea. Dupa unii autori, ar exista seleniu si in varza cruda si cea murata, care, astfel, ar avea proprietatea de a impiedica aparitia cancerului de colon si de rect.

Dintre produsele alimentare de origine animala, contin seleniu ficatul, rinichii, carnea de peste etc.

Dintre simptomele intoxicarii cu seleniu mentionam : tulburarile de mers si de vedere, edeme ale pleoapelor, expiratii cu miros de ridiche stricata, de usturoi sau hrean invechit, salivatie abundenta, colici abdominale, scadere in greutate, paralizii, caderea parului, hipotermie etc.

Despre siliciu

Siliciul este un macroelement cu rol important in dezvoltarea sistemului osos, vascular, respirator si a fibrelor elastice. Siliciul este mineralizant, antitoxic, esential atat in procesul de nutritie generala, cat si in autoapararea si dezintoxicarea organismului.

Siliciul este indicat in arterioscleroza, in diferite intoxicatii, intirzieri in osificare si in dentitie, in hipertensiune arteriala, demineralizari si rahitism, in astenii si slabirea generala a organismului, ca si in diferite hemoragii, in diabet, reumatism, afectiuni tuberculoase, artroze, boli de piele, imbatranirea celulelor etc.

In organismul uman se gasesc cea 7 grame de siliciu, iar necesarul zilnic in acest mineral este de 20-30 mg.

In cantitati neprecizate, contin siliciu produse precum: pleava cerealelor, pielitele fructelor si legumelor, ceapa, graul nedecorticat, ciupercile, fasolea verde, lamiile, merele, papadia, pastarnacul, prazul, ridichile, strugurii, urzicile, usturoiul, precum si apa curata etc. Painea alba, fructele si legumele decorticate sunt, in mare parte, lipsite de siliciu.

Despre sodiu

Sodiul este un microelement avand proprietatea de a mentine constant echilibrul apei la exteriorul celulelor, spre deosebire de potasiu, care realizeaza acelasi lucru, dar pentru interiorul acestora. In organism, sodiul intervine si in mentinerea echilibrului acido-bazic, favorizind astfel excitabilitatea musculara. De asemenea, previne insolatiile si contribuie la buna functionare a sistemului nervos si a musculaturii. Nivelul sodiului existent in organism este reglat de rinichi, care cresc sau scad excretia, in functie de cantitatea ingerata. Cantitatea de sodiu din organism este de 80-100 grame. Sodiul natural e alcanizant al mediului intercelular, inclusiv al celui din intestinul subtire.

Necesarul zilnic de sodiu

este de 1-2 grame (aflat in 3-5 g de sare de bucatarie – NaCl), dar sporeste mult in raport cu temperatura ridicata, munca fizica grea etc. Se afirma ca, in mod normal, un consum de 5 g sodiu pe zi, corespunzand la 8 g sare de bucatarie, nu poate fi daunator organismului. Din pacate, consumul curent depaseste cu mult aceste cantitati, ajungandu-se frecvent la un consum de 10-15 g sare pe zi, adica 6-9 g sodiu; in afectiunile cardiace si in cele renale consumul de sodiu (sare) trebuie mult redus. In schimb, celor afectati de aceste neajunsuri, precum si celor cu tendinte spre obezitate, li se recomanda consumul de sare marina, nerafinata, obtinuta prin evaporarea apei de mare. In acelasi context, e de preferat sarea grunjoasa in locul sarii-albe, rafinate.

Dupa consumul unor alimente foarte sarate, organismul retine o cantitate mai mare de sodiu decat in mod obisnuit, situatie in care potasiul este elementul ce asigura diureza, adica eliminarea din organism a apei cu surplus de sodiu. De fapt, in organism, mult sodiu inseamna putin potasiu. In situatii de utilizare a diureticelor, la tratarea hipertensiunii arteriale, se recomanda doze de potasiu mai ridicate decat cele obisnuite (sare dietetica).

Pierderile de sodiu

sunt foarte mari prin transpiratie, iar insuficienta sodiului in organism duce la scaderea tensiunii arteriale sub valorile normale, precum si la deshidratare, punand in pericol starea de sanatate. Din punctul de vedere al cantitatilor de sodiu ingerate prin hrana, se disting regimurile strict desodate, hiposodate si hipersodate.

Principalul furnizor de sodiu pentru organism este sarea de bucatarie, in care acest mineral reprezinta 39%, restul de 61 % fiind reprezentat de clor. La acoperirea necesarului zilnic de sodiu contribuie, intr-o mica masura, si sodiul natural (cu 0,8 g), restul de 80% provenind din alimentele sarate (deci prin descompunerea in organism a sarii). De aici se poate deduce ca excesul salin din organism se produce ca urmare a ingerarii unei prea mari cantitati de sare. Valorosul sodiu natural se gaseste indeosebi in alimente de origine vegetala (ridiche roz, spanac, sfecla rosie, frunze de patrunjel, fasole si mazare, cartofi, dovlecei, varza etc.), precum si in unele produse alimentare de origine animala (lapte si produse lactate, oua, carne de vita, ficat si rinichi de vita etc.). Sodiul natural ii asigura ficatului necesarul in acest element, pentru dezintoxicarea organismului.

Sodiul e foarte raspandit in regnul vegetal si in cel animal, in diferite combinatii chimice (cloruri, nitrati, fosfati si bicarbonati). In ceea ce priveste continutul in sodiu al unor alimente, se poate arata ca, de exemplu, fructele contin cantitati mici din acest mineral (1-5 mg/100 g), motiv pentru care ele sunt recomandate in regimurile hiposodate. Dintre fructe, relativ bogate in sodiu sunt castanele comestibile, cu 20 mg/100 g sodiu.

Despre sulf

Sulful are o deosebita importanta pentru oase, dinti, tendoane si articulatii. El intra in constitutia proteinelor, a unor enzime, vitamine (B1; B5 si B8), precum si a unor hormoni. Sulful e depurativ, antiinfectios, stimulent al secretiei gastrice, al activitatii enzimelor din tubul digestiv ; este anticonstipant si colagog, antiputrid intestinal, hipocolesterolemic, antialergizant, reactivator al sistemului nervos etc., fiind indicat in afectiuni precum : guta si reumatism, artroza, tulburari hepatobiliare, hipertensiune arteriala si ateroscleroza, diferite infectii si dermatoze, imbatranire prematura si diabet senil etc.Acest mineral asigura si sanatatea pielii, parului si unghiilor.

Necesarul zilnic de sulf

este de 0,7-1,5 g, aportul respectiv putand fi asigurat de ratia alimentara si in special de proteinele ce intra in alcatuirea acestora. Nu este cunoscuta carenta de sulf.

Despre vanadiu

Unul dintre rolurile principale ale vanadiului in organism este inhibarea formarii colesterolului in vasele sanguine, putand preveni in acest fel atacurile de cord.

Nu se cunosc afectiuni provocate de carenta de vanadiu. Ca sursa naturala poate fi amintit pestele.

Despre zinc

Zincul este un microelement cu virtuti antioxidante si intra ca element activ in constitutia a cea 60 de enzime; are roi important in:

  • mentinerea acuitatii vizuale ;
  • metabolismul proteinelor;
  • activitatea pancreasului si a organelor sexuale;
  • grabirea vindecarii arsurilor si a ranilor;
  • stimularea procesului de asimilare a unor vitamine ;
  • formarea leucocitelor;
  • activarea sistemului imunitar ;
  • favorizarea sintezei acizilor nucleici si a proceselor de regenerare etc.

De asemenea, zincul stimuleaza activitatea mintala si ajuta la buna functionare a creierului. Cantitatea totala de zinc aflata in organism este de cca 1,8 grame. Necesarul zilnic de zinc este de 8-10 mg. (Din cercetarile efectuate recent, a rezultat ca acest necesar ar fi cu mult mai mare, si anume de 15-25 mg/zi.) Cantitatea respectiva este oarecum usor de preluat din alimentatia obisnuita, care furnizeaza cea 15 mg zinc pe zi. Trebuie insa remarcat aici si faptul ca numai 30-50% din cantitatea de zinc asigurata de alimente este absorbita de organism.

Pierderi in zinc se produc la prepararea termica a alimentelor, in bolile infectioase si in diferite traumatizari, in caz de boli ale ficatului, infarct, anemii, cancer, sarcina, menstruatii, intoxicatii cu plumb, in inflamari ale prostatei, tratamente cu antibiotice etc.

Carenta de zinc

afecteaza cresterea si dezvoltarea sexuala, scade pofta de mancare, accelereaza ritmul de imbatranire, duce la anemie, caderea parului si deformarea unghiilor, imbolnavirea ficatului, infectii repetate, scaderea sensibilitatii gustative si a celei olfactive, dificultati in cicatrizarea ranilor, diferite nevralgii, instalarea prostatitei, afectarea sistemului imunitar, impotenta sexuala, scaderea productiei de spermatozoizi si dereglari ale sistemului de reproducere etc.

Dereglarea metabolismului zincului constituie principala cauza a aparitiei diabetului zaharat. Excesul de zinc poate provoca hipercolesterolemie si instalarea, consecutiva, a aterosclerozei. Deficitul de zinc poate aparea la copiii subnutriti cu produse de origine animala (oua, lapte si produse lactate etc.).

Cea mai mare cantitate de zinc este depozitata in prostata (de zece ori mai mult decat in oricare organ), iar carenta de acest mineral poate determina atrofie testiculara si cauza unele disfunctionalitati ale prostatei.


August 1st, 2009
Topic: Articole Tags: None

≡ Leave a Reply